29 noiembrie, o zi normală. O zi în plină iarnă, cu un peisaj mirific, cu nas îngheţat şi scârţăit sub ghete. Zăpada s-a aşternut peste tot oraşul , încălzindu-l până în primăvară.
Am avut două săptămâni de "maraton" origami.
Nu demult am fost contactat de o doamnă din Focşani. Dorea să îi facem doi oameni de zăpadă din piese origami. Nimic rău până aici. Zis şi făcut. Am căzut de acord asupra unui preţ, şi am început lucrul. Azi o mie, mâine vreo 900, şi tot aşa până bulgării căpătau forme. Trei bulgări, aşezaţi unul peste altul, dând forma unui gigant om de zăpadă origami.
I-am montat o căciulă, pentru a nu-i fi rece, o mătură ţine loc de braţ, un fular din hârtie creponată, că poate i-o fi frig la amigdale, câţiva nasturi......şi gata. Omul este gata.
Aici urmează finalul tragic.
Am sunat doamna.....Valerica, parcă aşa am reţinut eu că se numea, căci aşa a fost stabilit. Sun, sun, şi răspunde. Mă prezint, şi îi povestesc. Pe un ton revoltător, spune că nu mai doreşte. Că am întârzâiat şi nu mai doreşte. Deşi termenul era stabilit pe 1 decembrie.
Nu am mai reuşit să dau nici o replică, că deja telefonul îl închise-se.
Nu este normal, dar ce mai este normal în zilele acestea?
M-am resemnat, am făcut anunţ pe Tocmai.ro şi pe olx.ro, aşteptând un cumpărător......sau trei. Căci sunt trei oameni de zăpadă, nu doar unul. Au înălţimea de 40 cm, şi s-au folosit cca 4500 de module origami, pentru fiecare construcţie.
Să nu aveţi niciodată încredere în necunoscuţi, chiar dacă se recomandă a fi oneşti şi corecţi până în "adâncul oaselor".
http://dializarenala.blogspot.ro/2014/10/cum-si-aranjat-gradina-mos-ionpentru.html
HAZ DE NECAZ
stiri,informatii si multe lucruri din viata reala
pagini
- amuzamente ( 3 )
- diverse ( 6 )
- dragoste ( 6 )
- origami 3D ( 1 )
- politica ( 2 )
- preziceri ( 1 )
- prietenie ( 2 )
- sanatate ( 2 )
- stiri mondene ( 13 )
- traditii romanesti ( 1 )